Despre Egoism si nu numai

           

           O sa incep cu opusul egoismului- altruismul si dorinta de a-i ajuta pe altii. Uneori e bine ca primesti o mana de ajutor, alteori preferi sa-ti rezolvi singur problemele. Deseori esti bucuros cand ceri cuiva ajutorul si te ajuta neconditionat, alta data vrei sa-ti dovedesti singur ca poti reusi si fara ajutorul altora, pe cont propriu, folosindu-te doar de capacitatile tale.  Uneori vrei sa fi ajutat fara sa ceri in mod clar ajutorul cuiva- oamenii sunt niste fiinte ciudate- pentru a vedea cine iti e alaturi.  Ne jucam cu paradoxuri zilnic si uneori e chiar greu sa-ti dai seama cand cineva vrea sa fie ajutat sau doar sa i se dea un imbold- Un sut in fund, un pas inainte.

             Desi mi-am spus de multe ori ca incerc sa nu mai ajut, pentru ca intr-un final daca iese ceva prost mie mi se scot ochii, azi am facut-o…si regret. In chestiuni personale e bine sa fi prudent si sa nu intervii decat atunci cand este cazul sau daca ‘e musai’. Probabil persoana in cauza o sa citeasca ce am scris aici- si imi cer scuze ca am intervenit. Probabil ar fi trebuit sa stau in banca mea, dar nu ma pot abtine. Cand vad o nedreptate, mai ales daca o persoana draga mie are de suferit sistemul meu defensiv intra in actiune. Nu ma pot controla in momentele alea si se duce dracului toata diplomatia mea. In momentele alea desi stiu ca gresesc si ca mai tarziu o sa am pareri de rau pentru ca am fost impulsiva si ca nu m-am gandit mai mult inainte sa vorbesc continui sa debitez si imi sustin punctul de vedere cu fermitate. La naiba cu patosul, ca in momentele alea chiar mi-as dori sa fiu mai rezervata dar nu-mi iese. Mai rau e daca tac o vreme si dupa rabufnesc si discursul meu e destul de critic si relativ violent (nu va ganditi ca sunt agresiva- cum era purcelusul isteric:)), doar sunt mai dura in gandire si limbaj).

               De ce ti se sparg toate in cap cand vrei sa ajuti pe cineva? o sa renunt sa mai fiu bunul samaritean ca nu mai merge… De fapt o sa incerc sa renunt, ca asa zic mereu si dupa ma trezesc intr-o situatie asemanatoare.

               Cred ca e mai bine sa fi egoist. Cred, nu stiu- probabil solutia de mijloc e undeva intre- sa fii si egoist sa iti pese- si de cine trebuie. Sa te doara in 14 de cel de langa tine, sa nu te afecteze ca el/ea e trista si sa traiesti asa sub norisorul tau si sa te faci ca ploua. Sa nu imparti nimic cu nimeni, nici macar gandurile tale- eu am fost mustrata ca scriu pe blog chestiuni personale si ca deranjez cu anumite remarci- unele chiar nu sunt adresate unor persoane in particular ci reprezinta o generalizare mai mult sau mai putin corecta. Iar am deviat de la topic- revenind la egoism, cred ca persoanele egoiste sunt mai fericite in cubuletul lor stramt, fac casa buna cu ideile lor si de aia sunt mai reticente cand e vorba sa le accepte pe ale altora.  Sa fi egoist, sa te conservi pe tine si sa nu-ti pese de grijile altora cand si tu le ai pe ale tale- asa cel putin ai avea mintea mai libera sa visezi la cai verzi pe pereti si campuri cu floricele roz.

Cine esti?

Cine esti?

Daca te intreaba cineva cine esti ce-i raspunzi? Oki te cheama Icsulica Popescu, dar ala e doar numele tau. Cine esti tu cu adevarat? Baiatul lui Floricica Popescu si Floricel Popescu- bravo tie, sa fiti sanatosi- dar asta te defineste pe tine ca om? Spune cu adevarat cine esti tu? Ce pasiuni ai sau cum ai devenit tu cel pe care il vedem azi?

Cine esti tu? Lumea e plina de oameni care sunt nimeni. Nu e vina lor, sunt nimeni pentru ca nu au nimic special sau nu considera ca au nimic special. E mai simplu pentru ei sa se identifice cu o colectivitate decat sa se construiasca pe sine ca individ. Sunt atatia oameni in lumea asta- care se afla intr-o continua expansiune- si cati dintre ei stiu cine esti tu? Prietenii tai stiu cine esti? Cine te cunoaste pe tine cu adevarat daca nici macar nu te cunosti si esti confuz si nu stii ce vrei de la tine si de la viata. Atata timp cat umbli in bezna nu te vei lovi decat de dificultati- vei alege jobul nepotrivit- tie iti place fotografia si totusi lucrezi la Bursa de Valori, iti vei alege prieteni cu care nu ai nimic in comun si te vei apropia de persoane care te vor lasa sa te simti la fel de singur cum erai pana sa ii cunosti.

Intrebarea asta ti-ar putea fi pusa si maine la un interviu. Atunci nu ai avea prea mult timp de gandire si ai fi nevoit sa iti alegi ce te defineste pe tine- your own personal brand. Si ce alegi sa spui va trebui sa reflecte exact modul cum te vede lumea, pentru ca oamenii pot vedea si dincolo de aparente, de imaginea pe care o faci la prima vedere si daca incerci sa pari ceea ce nu esti nu iti va fi in avantajul tau. In primul rand te vei minti pe tine, te vei amagi cu o imagine stereotip pe care o adopta toata lumea si treptat iti vei pierde din individualitate.

Eu recunosc ca sunt incapatanata, idealista, curioasa, perfectionista- prea chiar, cu un acut simt critic, ambitioasa si muncesc pentru a-mi vedea atinse telurile, imi plac jeleurile si ciocolata si vreau sa cunosc oameni de calitate, sa citesc carti bune, sa ascult muzica chillout, sa merg la teatru si la film, sa fac poze multe si sa-mi placa putine dintre ele. Imi place sa vorbesc, sa rad, sa scriu, sa comunic, sa ma emotionez cand vad un lucru impresionant, sa fiu inconjurata de oameni. Tu cine esti?

Si care e cea mai mare realizare a ta de pana acum?

Ce visai sa devii cand erai copil?

Recent m-am intalnit cu oameni pe care nu i-am mai vazut de foarte multa vreme si de care imi era dor. Revederea a fost cu atat mai placuta vazand ca si ei pastrau cu drag amintirea unor clipe pe care le-am petrecut impreuna candva. Ni se pareau atat de indepartate momentele alea incat ai fi zis ca erau dintr-o alta viata. Cate griji marunte aveam noi si le aduceam la proportii dezastruase, nu ca acum nu am face la fel. Pe masura ce trece timpul devenim mai maturi, dar in acelasi timp atat de nesiguri pe noi. Imi doresc sa ma intorc in timp si sa apreciez mai mult clipele alea, sa rad mai mult si sa ma bucur de ce am si de oamenii pe care ii am langa mine. Nu stii cand se poate termina totul si e bine sa nu traiesti cu regrete. Irosim atata timp pretios cu chestii care ne macina, ne panicam si uitam ce idealuri avem.

Tu ce voiai sa fii cand erai copil? Nu-mi spune ca nu voiai sa fii un adult realizat, sa fii un medic, un avocat de succes, o balerina gratioasa. Dar nu mai bine iti doreai sa fii copil? Sa n-ai nicio grija? Cati dintre noi apreciaza intr-adevar momentul pe care il traiesc si nu le e frica de ce se poate intampla in viitorul apropiat, fie ca e vorba de nesiguranta sentimentala sau a unui loc de munca. Indiferent cat de mult vrem sa ne diferentiem de cei de langa noi suntem la fel, pe naiba unici in felul nostru. Suntem oameni, nu vrem sa fim singuri, cautam toata viata o liniste de care nu avem parte, suntem mereu nemultumiti, cautam sa ne perfectionam si vrem sa fim fericiti, indiferent de ce tine fericirea fiecaruia dintre noi. Avem atat de multe in comun, dar totusi vrem sa credem ca suntem unici. Uneori aspiratiile noastre sunt la fel, modul in care ne purtam e deja catalogat- exista sute de clasificari comportamentale si de tipologii in care suntem incadrati, ne purtam atat de firesc dar noua ni se pare ca am descoperit focul desi inaintea noastra multi au trait si au gandit ce gandim si noi.

Din ochii unui copil lumea pare mare, fascinanta, plina de sute de mii de posibilitati si singurul mod in care ei cred ca o pot cuceri e sa devina mari, sa fie adulti. De aia multi din copii de azi ard atat de repede atatea etape, se grabesc sa creasca si vor sa treaca de tot ce inseamna copilarie. De aia avem atata delicventa juvenila, atatea cazuri de eleve porno sau mai stiu eu ce. Au pierdut esentialul si nu si-au mai pastrat puritatea. Poate vi se pare ca generalizarea mea e inrudita cu caii verzi pe pereti, dar voi chiar mai credeti ca, copii din ziua de azi se mai joaca sotronul, sau hotii si vardistii? Ma astept oricand ca nepotelul meu sa inceapa sa stea pe mess, si zic asta pentru ca multi copii de clasa 1 imediat cum invata sa scrie incep sa citeasca tot felul de tampenii si sa piarda timpul pe messenger. Sa nu se inteleaga gresit, sunt de acord cu era asta tehnologica si cu schimbarile pe care le implica, dar nu mi se pare corect ca ea sa inlocuiasca viata reala si sa ne faca sa pierdem anumite experiente. Sper ca nepotelul meu sa nu piarda peste ani ocazia de a se revedea cu prieteni din copilarie, doar pentru ca era prea preocupat sa stea pe mess sau sa piarda timpul jucandu-se tot soiul de jocuri. Si sper sa aiba ce sa-si aminteasca despre fostii lui colegi de clasa si sa fie mandru ca a facut parte dintr-o colectivitate care l-a format ca om, ca un om in adevaratul sens al cuvantului.

Acum ca am terminat de aberat va intreb voi cum credeati ca o sa ajungeti cand erati copil?

Si cum te vezi peste 5 ani? Stiu ca pare intrebare de interviu, dar cum crezi ca va fi viata ta peste 5 ani? O sa fii mai implinit, vei fi realizat tot ce ti-ai propus, vei fii mai multumit de tine, sau vei continua sa cauti o certitudine in continuare?

Va pup, aveti grija de voi, Simona

Cine nu are batrani sa-si cumpere….

Sincera sa fiu incep sa ma satur de situatia din tara asta. Niste imbecili (politicienii evident) nu stiu cum sa mai cheltuiasca bani pe o campanie electorala din care noi nu beneficiem, pentru a promova vezi doamne un viitor mai bun. Sa fim seriosi, singurul viitor mai bun or sa-l aiba tot ei, noi o sa fim la fel de ingrijorati pentru ziua de maine, cu privirea goala si trista, impovorati de tot mai multe griji cotidiene. Noi nu ne votam inainte de a ni se incheia mandatul pensii enorme, si sa mai si zicem cu nerusinare ca nu exista bani pentru profesori. Mama a fost cadru didactic, profesor de biologie si chimie…si s-a chinuit 30 si ceva de ani in invatamant, a educat atatia oameni si acum are o pensie simbolica de 10 milioane…dupa atatia ani de munca, dupa atatea generatii de oameni pe care i-a indrumat si care o opresc pe strada sa o mai intrebe ce mai face, si daca ii mai tine minte vad ce porcarie se face in tara asta… Fara profesori si invatatori nu ai cum sa devii un om educat, si lor li se refuza si posibilitatea unui trai decent. Trebuie luat in considerare faptul ca nu toti profesorii fac pregatiri, pentru ca nu toti sunt de romana sau de matematica, sau alte materii care se dau la capacitate si la bac.

Politicienii cum ne educa? Furandu-ne pe fata? Ei ce ne aduc in afara de promisiuni desarte? Cum este posibil ca unii demnitari sa aiba salarii de mii de euro in timp ce la colturi de strada batrani cersesc ca sa-si poata cumpara niste medicamente…

Intr-unul din ziarele care mi-au picat in mana zilele astea am descoperit k noi suntem pe ultimul sau penultimul loc in Europa la platit taxe- adica noi avem prea multe taxe! Si unde se duc banii din atatea taxe? Ca in mod evident nu ajung la noi, la studenti, nu ajung la persoanele cu disabilitati, nu ajung la batranii care o duc de pe o zi pe alta, nu ajung la profesori, nu ajung pentru modernizarea spitalelor care arata ca niste maghernite. Asta e tara in care traim…va place? Nici nu cred ca o sa merg la vot, pentru ca nu am pe cine alege. Presupunand prin absurd ca exista si politicieni cinstiti, care chiar vor sa faca ceva pentru cei din jurul lor, sa fim realisti- cu totii stim ca interesul partidului primeaza si doar baietii destepti reusesc in tara asta sa faca ceva concret- sa fure ca asta stiu ei mai bine.

Revolta mea a stat la foc mocnit pana acum, dar astazi sunt mai sensibila- am dormit doar o ora azi noapte pentru ca am invatat pentru un partial si am intalnit un om deosebit astazi care m-a facut sa vreau mai mult de la lumea asta, sa vreau o schimbare in bine. Femeia de care va vorbesc este in varsta de 85 de ani. I-am intalnit privirea trista in timp ce mergeam spre casa. Nu cred ca mai avea mai mult de 5 dinti si masele in gura( de unde sa aiba saraca bani de dentist cand nici macar o pensie nu are- da ati citit bine! nu are pensie- pentru ca a lucrat in agricultura si nu are mai mult de 4 clase si nu poate sa se descurce singura, nici din acte nu mai are…le-a pierdut in timp), deh ea nu are pensie de parlamentar sa nu aiba nicio grija. Batrana avea buzele vinete de la frig si statea pe o bordura rece asteptand o privire buna, ceva de mancare sau chiar ceva banuti. De obicei nu incurajez cersetoria, dar am vorbit cu ea si am ajutat-o cum am putut. Am intrebat-o ce prefera bani sau mancare, saraca a ales mancarea, spunand ca oricum nu isi poate permite sa dea lunar 100 ron pentru medicamentele care ii trebuiesc. Mi s-a rupt sufletul, as vrea sa pot sa fac mai mult pentru asemenea oameni, saraca ea nu a facut nimanui rau. Vorbind cu ea am aflat ca este vaduva, a avut 3 copii si toti au murit in circumstante tragice, si ca a fost data afara din casa de una din rudele la care mai statea din mila. Persoana in cauza consider ca nu are suflet si nu realizeaza suferinta bietei femei. Batrana, in ciuda destinului tragic pe care il are inca mai avea speranta ca se vor mai gasi oameni sa o ajute. Daca stiti un azil pentru batrani in sectorul 2, va rog frumos sa ma anuntati. Ca ea sunt multi batrani, multi izgoniti din case chiar de proprii copii, ramasi singuri pe lume si fara niciun fel de ajutor. Daca puteti ajutati, nu e neaparata nevoie de bani, orice lucru marunt – de la a cumpara o apa sau un sandvis pentru om sarman conteaza. Voi decideti daca asta e lumea in care vreti sa traiti, sau daca vreti sa facem o mica schimbare in bine. De voi depinde. Multa sanatate, sa aveti o zi buna, Simona….