Prima luna in UK

Maine se face o luna de cand m-am mutat in Uk. Timpul a trecut destul de repede si am atatea chestii de facut incat trebuie sa-mi fac un time management mai riguros.

Viata de masterand in Uk nu e “floare la ureche” si chiar trebuie sa lucrezi/citesti daca vrei sa te mentii pe linia de plutire.  Volumul de munca este mare, eu am 4 cursuri principale si unul aditional, adica am 5 zile pe saptamana ocupate si dincolo de lectures si seminarii trebuie sa faci mult individual reading. Ma mai duc si la niste seminarii legate de cariera si evident ca m-am bagat si in activitati extra- acum sunt Class Social and Media Representative- dar macar se combina cu pasiunea mea legata de marketing si comunicare. Adica am un program foarte incarcat… In weekend ma ocup de dormit in mare parte si ies in oras, asta daca nu am prea mult reading de facut…

Aici nu poti sa vii la facultate nepregatit pentru lectures si seminarii, si inainte de fiecare curs eu am de citit in medie cam 120 de pagini si pentru seminar cam 60 de pagini in medie… zilnic. Dar imi place, invat mai multe chestii decat in toata experienta cu ASE-ul si activitatile extracurriculare in care ma implicasem pe perioada studentiei in Bucuresti.

Evident ca si aici se puncteaza munca in echipa si trebuie sa lucrezi cu o echipa multiculturala si sa faci fata provocarilor care apar datorita barierelor culturale si problemele de comunicare… (cred ca termenul care le descrie engleza unora dintre colegii mei e Bad International English).  Avand in vedere cati indieni si chinezi sunt la mine in an e evident ca si in cele 4 echipe de proiect pe care le am se regasesc. Dar e fain!

Saptamana viitoare o sa fiu si eu turist pentru ca vine tata sa ma viziteze si profit de ocazie ca sa cunosc si eu orasul mai bine. Cred ca o sa evit sa-i arat “the calm nightlife of Manchester” pentru ca sunt mari sanse sa ma puna in primul avion spre Bucuresti…

Aici seara orasul are o alta fata. ” There’s a lot of movement” cum spune o colega portugheza, dar seara orasul se transforma: pana si o calatorie cu bus-ul devine amuzanta cand vezi cati oameni beti circula dupa ora 7 p.m. si vezi pipite pe tocuri de 12 cm care se chinuie sa mearga, imbracate in niste rochii de vara milimetrice- pe un frig de ingheata pietrele (da, fara haina, aparent 1.5 lire pentru pus haina la garderoba e prea mult). Expunerea celulitei e un sport viteza aici, si deja nu te mai miri cand le vezi, ele se simt sexy asa ca trebuie sa le inteleg si sa fiu mai toleranta… Mai mult, exista si mult hugging dupa anumite ore, acum 2 saptamani cand ma intorceam acasa dintr-un pub a venit un tip la noi, sa-i zicem generic MATE si a urlat la noi sa “Let’s cuddle!” El voia sa facem  “group hug”… scary and funny at the same time!

Deci eu nu am timp sa ma plictisesc aici. Voi ce mai faceti?

Manchester

M-am mutat in Uk incepand de sambata si inca nu m-am adaptat cu clima din Marea Britanie. Urmez un curs de master la Manchester Business School (40th in the Financial Times’ World Business Schools Ranking in 2010) in cadrul University of Manchester (30th in the QS World Universities Ranking 2010)- International Business and Management si de saptamana viitoare incepem serios.  Prima saptamana e pentru introduceri, inregistrari la doctor, ridicat student card, deschis cont la banca si pentru rezolvat multe alte treburi administrative.  Ma bucur ca nu dureaza mult- spre deosebire de Ro unde te lovesti de birocratie la fiecare pas.  Cu deschis cont la banca s-ar putea sa fie bataie de cap pentru ca sunt niste cozi destul de mari, dar in rest pare ok pana acum.  Student card-ul mi l-am facut in 5 minute, cred ca a durat mai mult sa gasesc unde se face, iar inregistrarea la doctor a durat vreo 10 minute pentru ca am avut de completat 2 formulare.

E destul de coplesitoare trecerea de la Romania la Uk in primul rand din cauza climei. Ploua in continuu. Deja nu mai pot. Simt ca o sa mi se ia repede daca nu cumva devin imuna sau emo. Umbrela e omniscienta si omniprezenta in geanta/rucsac.  Si de parca umezeala nu ar fi suficienta mai bate si vantul. Just great!

Dupa trecerea e coplesitoare din cauza diversitatii culturale. Predominant insa cred ca sunt asiaticii- indienii si chinezii sunt majoritari- exista chiar si un Curry Mile in Manchester ( adica 1.6 km numai cu restaurante cu specific indian si tot felul de magazinase care vand produse de origine asiatica si evident magazine unde poti sa-ti repari calculatorul sau sa-ti cumperi adaptor) si un mic China Town- unde evident ca sunt restaurante chinezesti si magazine cu chinezarii.

Apropo de adaptoare- exista un deficit- cel putin la inceputul anului cand e plin de studenti si toti vor adaptoare- pentru ca prizele in Uk sunt diferite de cele de pe continent. Abia dupa 2 zile am reusit sa-mi iau si eu pentru ca la unul din cele mai mari supermarketuri erau sold out, si la supermarketurile din apropierea caminului meu nu vand decat mancare.

Ce mai e socant aici, nu doar in Manchester, ci si in Londra si in tot Uk-ul de fapt, e multitudinea de tipe care umbla “despuiate” cum ar zice mama. Sunt in maieu pe strada, chiar daca afara ploua. Au mainile vinete, dar ele umbla sumar imbracate.  Si deja incep sa ma obisnuiesc sa le vad in sandale- cand afara ploua de rupe si e frig si ele au doar pantaloni si un tricou. Am observat ca la unele tipe e ‘cool’ sa umbli cu flip-flops pe ploaie torentiala si ghiciti…in tricou la 14 grade C, fara umbrela of course.

Inca nu am apucat sa fac poze, dar arata dragut orasul. Multa caramida rosie, gazon verde predominant si biserici in stil gotic. Sper sa postez cateva in curand. Ah si sunt si multi dubiosi, dar cred ca o sa devin imuna la ei.

Wish me luck!

Voi cum zambiti?

Fiecare om zambeste in felul lui. Un zambet ascunde atat de multe… Unii prefera sa nu zambeasca, au ajuns la stadiul in care zambetul e doar o umbra palida a unei bucurii. Poate au trecut prin prea multe si nu-si mai permit ‘luxul’ sa zambeasca. Sau e un zambet fortat. Sau mult prea ironic, si nu prea te poti bucura de el. Cele mai dureroase zambete sunt in momentul in care ascunzi o mare suferinta si totul pare prea amar ca sa te mai bucuri de ceva.

Eu zambesc larg, si imi las o parte din suflet cand zambesc… Poate asta suna un pic naiv. Am zambetul unui copil si imi place sa ma bucur de momentele dragi. Rad cu bucurie si vreau sa ma bucur de fiecare clipa de fericire. Mi s-a zis zilele trecute ca persoanele ca mine sunt cele care te fac sa lupti intr-o lume plina de nenorociri. Si asta mi-a dat un sentiment de implinire, nu zambesc degeaba.  Zambetul meu linisteste (or so I’ve been told) si tare as vrea sa-mi pastrez idealismul asta si peste ani. Sa pot sa trec repede peste rautati si sa zambesc ca acum, sincer si fara rautate.

Am stat in dimineata asta sa caut o poza cu mine foarte serioasa. Si am realizat ca nu exista. Nu cred ca am prea multe poze in care sa fiu serioasa, probabil sunt cele pentru documente oficiale. In rest zambesc, vorbesc sau ma stramb- aspecte constate dupa o profunda analiza a pozelor in care apar- si sunt destule. In toate zambesc. Si nu la modul fortat.  Nu ma costa nimic sa zambesc. Imi fac si mie si altora ziua mai buna. Si cand vorbesc la telefon zambesc- se spune ca interlocutorul tau ar simti asta. Si simt ca ma apropii de cei cu care interactionez- chiar daca doar eu fac asta.

Am primit niste poze de acum 2 saptamani cand au fost alegerile pentru noul BOARD BOS, si am realizat ca aproape toti zambeau in timpul discursului meu. Si nu pentru ca era extrem de amuzant, ci pentru ca eu le zambeam in timp ce le vorbeam, si desi ii certam sau rememoram clipe mai tensionate.

Zambiti si voi, nu va costa nimic. Voi cum zambiti?

Terminam si facultatea…

A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris pe blog. Fie ca aveam treaba, fie ca eram prea obosita si scuze ar mai fi. I am alive in caz ca va intrebati si inca abuzez de romengleza- dupa cum a avut azi un speaker de la IT is Business (eveniment organizat de B.O.S Romania) placerea de a observa.  Promit ca o sa ma las, greu, dar incerc…

Cert e ca a fost o perioada aglomerata pentru mine si inca mai e. Traiesc niste clipe istorice- ultimele 2 saptamani de cursuri la ASE, dupa urmeaza perioada de practica, ultima sesiune si Licenta (alias the “L” word pentru nefericitii ca mine, care au inca de lucrat la aceasta minunata epopee a mintii). Sunt si ultimele mele saptamani ca manager al departamentului de Relatii Internationale din B.O.S, organizatia studenteasca din care am facut parte 2 ani si fata de care am niste sentimente foarte puternice. Ma bucur ca las in urma mea o echipa de fete frumoase si destepte- aici ma refer in principal la departamentul pe care l-am condus, si o gramada de oameni faini care o sa continue munca noastra in anii care vin. Mult noroc copii! Va tin pumnii la alegeri…

Cum va spuneam si acum cateva luni intentionez sa urmez un master la o universitate din afara. M-am zbatut sa fac rost de actele pentru inscrierea la master, m-am lovit iar de birocratia mult iubita, cu drumuri de la Facultate- Notariat si retur, cand constatam ca nu prea era bine ce scria pe anumite adeverinte, m-am certat cu secretare si am fost in audienta la prodecani- cand am auzit ca facultatea mea nu semneaza hartii in engleza… ( si mie mi s-a parut absurd, dar nu ma mai lupt cu sistemul). Intr-un final dupa ce mi-am stors creierii sa lucrez la eseul motivational/ scrisoarea de intentie, am aplicat. Sper sa aflu raspunsul cat mai repede, pentru ca nelinistea ca nu am nimic planificat pentru “la anu’ ” ma sperie.

Ah si incerc sa profit de evenimentele studentesti din perioada asta. Si sunt multe- azi cred ca erau vreo trei in paralel: B.O.S- cu IT is Business, ASER- cu Akademics si Advice cu Imprint. Sfatul meu e sa va duceti la cat mai multe evenimente de genul, pentru ca invatati lucruri practice, povesti de viata pe care rareori le auziti la facultate.

Mult succes in tot ce faceti si profitati din plin de perioada studentiei. Mie nu imi vine sa cred ca au trecut 3 ani si ca termin facultatea…

Vindem si noi ceva azi?

Din seria ‘Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul’ astazi va voi prezenta revoltele mele legate de vanzatoarele enervante.  In general sunt o persoana calma pana cand sunt calcata pe coada in mod repetat. Vanzatoarele au un talent aparte de a ma enerva si acest post este dedicat lor (desi nu merita multe dintre ele) pentru ca azi am avut parte de o ilustrare a prostiei si nesimtirii cu care sunt dotate.

Vanzatoarele agasante sunt in topul vanzatoarelor care ma seaca. Cand le simt respiratia in ceafa mea simt ca ceva nu e bine. Degeaba incerc sa le explici ca iti invadeaza spatiul personal si nu ai nevoie de ele in orice clipa ca nu se lasa. Te duci sa vezi o bluza vin dupa tine, nici umbra ta parca nu e asa consecventa. Astazi am vrut sa vad daca ele fac roata magazinul sau li se pune pata pe vreo clienta si o urmeaza intocmai: am mers in zig zag, a mers si ea in zig zag pana cand m-am plictisit si am iesit din magazin.

O subspecie a vanzatoarelor agasante sunt cele care lauda orice rahat pe care pui mana. Intamplarea face ca obiectul pe care tu il tii in mana este cel mai bine vandut, cea mai recent produs din magazin, cel mai cel…  In cazul in care isi mai dau si parerea fugiti! Azi am auzi ca o bluza e foarte ‘simpa si scoate fundul in evidenta’ , ca niste pantaloni odiosi sunt ‘misto’. Nu ma pun cu gusturile oamenilor – am zambit frumos si m-am gandit: ‘Saraca!’.

Vanzatoarele cu aere de superioritate merita batute cu un DEX.  Simt cum ma apuca o senzatie de greata cand le vad cum urmaresc clientii prin magazin , ii cantaresc din cap pana in picioare si stramba din nas, cu un aer de ‘eu sunt marele mahar aici, voi sunteti muritori de rand’. Nu sunt o persoana violenta, nu ma intelegeti gresit, sunt doar revoltata cand vad o individa care abia a terminat liceul (cu chiu cu vai, acum un an sau acum 10 ani sau chiar mai bine) care se stramba la mine ca nu am ca ea unghiile date cu lac ca ea si ca poate sunt grabita si nu am avut timp sa-mi verific machiajul de 10 ori pe ora ca ea. Unii au o viata si fac ceva cu ea!

Vanzatoarele care nu saluta sunt alta specie de nesimtite. Hai sa zicem ca nu am pretentia sa fiu salutata de fiecare data cand intru intr-un magazin, dar e common sense sa raspunzi la un buna ziua ca doar nu iti pica creierul pe jos.

Vanzatoarele care sunt prea ocupate sa-si faca treaba sunt iar in topul listei negre. Cand tu le ceri insistent ajutorul/ sa-si faca treaba ele sunt prea ocupate sa termine o conversatie telefonica (asta e cazul ideal cu sa termine ca de obicei o continua pana pleci ofuscat din magazin) sau sa se machieze. Adica nu e suficient ca au o tona de fond de ten si de rimel -trebuie sa mai aplice si un ruj intreg- nu stiu cum naiba se face ca respectivele sunt si cliente fidele de la solar si sunt tot timpul prinse intr-o conversatie legata de vreun club de fite din capitala.

Vanzatoarele plictisite de viata ma enerveaza si ele. Le vezi privind apatic intr-un colt, le intrebi de trei ori ceva si ele sunt tot in lumea lor. Si daca le deranjezi, pazeaaaaaa! Nu stii ce frustrari ascunse zac in saraca femeie….

Sunt cel putin 10 cazuri in care am plecat dintr-un magazin ca ma enerva vanzatoarea, ba ca era prea insistenta, ba ca isi facea unghiile sau o durea undeva de vanzarile pe care trebuie sa le faca. Si sunt convinsa ca asta vi s-a intamplat si voua. Tipologiile prezentate mai sus cred ca le gasiti cel mai bine ilustrate in Unirea- daca aveti timp si sunteti curiosi faceti acest experiment si o sa-mi dati dreptate.

Si sa stiti ca apreciez firmele care isi trainuiesc personalul cum sa se poarte cu clientii. Meli Melo e un exemplu si Zara la fel. Mai mult consider ca bine ca in vanzari profitul vanzatorilor sa se faca din comisioane. Parca atunci as vedea si eu un interes din partea lor sa-si faca treaba cum ar trebui.

Si nu va ganditi ca desconsider meseria de vanzator- cunosc niste oameni care sunt foarte bine pregatiti si merita toata admiratia, dar exemplarele pe care vi le-am prezentat mai sus nu!

Un weekend fain si multa rabdare in caz ca aveti de facut cumparaturi!

Later edit: azi am inceput sa caut rochie de bal. Am retrait tot ce am scris aici.